Pages

luni, 13 martie 2017

Visez și visez


Am cerut un cappuccino. A venit însoțit de un mic biscuit. Scrisul de pe ambalaj îmi captează atenția. “Visez și visez” citesc, și parcă în cap îmi rulează faimoasa melodie a lui John Lennon. Și prima dată când am ascultat-o. Bucătăria părinților mei, în care un radio își ia rolul în serios de a fi zgomot de fundal. Ignorat sau nu. Pe atunci nu știam ce înseamnă cuvintele alea, îmbinate atât de frumos cu ritmul melodic. Aflasem de la tata, pe scurt, povestea lui John Lennon și tonul lui îmi dădea de înțeles că îi părea rău de destinul cântărețului. Astfel că multă vreme melodia ajunsese să îmi fie sinonimă cu tristețea unui destin curmat brutal. Apoi, am înțeles limba și însemnătatea cuvintelor. Și nu știu de ce, dar mi s-a părut cu atât mai trist cântecul. Poate și pentru că nu puteam separa acel destin tragic de mesajul optimist al cântecului.

Dar astăzi, ambalajul nu ducea cu gândul la nimic tragic. Mesajul optimist, pesemne, că a învins. M-am întrebat adesea dacă e mai bine să visezi sau nu. Continuu să cred că e mai bine. Și cuvintele ăstea de pe ambalajul de astăzi par să suțină la fel. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu