Pages

Wednesday, 15 March 2017

"Supleantul" de Petru Popescu


Ori de câte ori citesc sau văd videouri despre oameni care au reușit să fugă din Coreea de nord și aflu despre stilul de viață de acolo, mă gândesc cu teamă că așa am fi trăit și noi astăzi de n-ar fi fost revoluția din 1989. Documentarul lui Adelin Petrișor mă face să mă gândesc că nu m-am dus prea departe cu acest gând. Mai ales că menționează că după vizita din 1971 la Phenian, Ceaușescu a fost impresionat de primirile fastuoase și a copiat modelul lor în România.
Supleantul” se centrează pe legătura cu Zoia Ceaușescu, pe impresiile de la prima vedere, frământările de după, pe lucrurile neașteptate pe care aceasta le face ori zice. Și mai puțin pe decor; deși sunt amintite abuzurile, lipsurile, ba chiar și faima pe care o aveam în Germania de est pentru aceste lipsuri. Decretul 770 planează pe tot parcursul romanului precum un uliu care se învârte și învârte, până când se hotărăște ce pradă să prindă în ghearele sale.

Fiecare cititor păstrează în sufletul său câte o bucățică din cărțile parcurse. Din “Supleantul” păstrez acea dorință și căutare febrilă de libertate.

No comments:

Post a Comment