Pages

Monday, 31 October 2016

Sibea

Ascultând pe cineva vorbind în limba rusă, am realizat că anumite cuvinte au rezonanțe. De ordin culinar.
De pildă, cuvântul grădiniță m-a făcut mereu să mă gândesc (și să poftesc) la salată de icre. Cu plăcere!, însă, deține locul principal pe lista unor astfel de cuvinte speciale. Și asta pentru că m-a făcut mereu să mă gândesc la plăcintă cu mere, nucă și scorțișoară.

Cât despre sibea, probabil că rezonanța sa își are explicația într-un serial rusesc pentru copii de pe vremea când eram acasă, iar sora mea îmi făcea fideluțe cu lapte și zahăr. Și așa i-a rămas și gustul.

Friday, 21 October 2016

Matei Vișniec – Dezordinea preventivă


Cinismul în știri. Câți îl au? Câți îl remarcă?

Citind ‘Dezordinea preventivă’, ai clara senzație a unei cortine care cade, dezvelind astfel un pupitru șubred la care se întâlnesc voințele. Da, totul e clar un joc de voință. Voința de a face rating bun cu orice preț, voința de a se adapta la tendințele vremii, voința de a izbândi indiferent de riscuri, voința de a relata adevăruri subiective înfrumusețate de întâmplări non-sensice, voința de normalitate, dar mai ales, voința de a defini constant normalitatea. Pe lângă acest joc de voințe, narațiunea se împletește frumos cu mărturisiri personale și definiții inedite alocate cuvintelor și limbajului, dar și cu ‘mecanica producerii de clișee și etichete mediatice’.

Tuesday, 11 October 2016

Când acasă e o cutie cu surprize

Vizita mea la Tulcea s-a soldat și cu o surpriză. Total neplănuită de nimeni. Ei bine, poate de biblioteca din sufragerie.


Cum s-ar zice, 'vânt în croitorie, veverițelor!'.

Sunday, 9 October 2016

Milan Kundera – Sărbătoarea neînsemnătății


Cel mai recent roman al lui Milan Kundera e la fel ca toate celelalte romane ale sale, o bijuterie. Un amestec grăitor de istorie, filosofie, critică a societății și individualismului, dar și răsturnări ale unor puncte de vedere pe care le credeam fixe. Am admirat, încă de la primul roman al lui Milan Kundera, extraordinarul talent de-a face istoria și personajele sale prezente în desfășurarea actualului, sau în explicarea acestuia. Astfel, personajele istorice capătă dreptul de-a fi privite într-un mod total inedit, și nicidecum de-a se scuza, peste ani, actualelor generații, ci de-a se explica. Este cazul, în romanul de față, lui Stalin și povestea celor douăzeci și patru de potârnichi.
Peisajele sau cadrele în care are loc acțiunea nu contează, și sunt descrise doar acele elemente care au însemnătate pentru poveste. Din nou, un alt lucru pe care îl admir la narațiunea scrisă de Milan Kundera este acela că lasă cititorul să-și inventeze propriile decoruri (dacă este cazul), punând accent mai mult pe acțiune. Astfel că portretul mamei unuia dintre cele patru personaje principale este descris ca fiind agățat pe un perete, iar de acolo aflăm și însemnătatea acestuia.
Însemnătate sau neînsemnătate? Sunt foarte multe elemente în narațiune care le prezintă pe ambele. Într-un mod cât se poate de democratic, atât personajele cât și cititorul își pot însuși care dintre cele două valori le aduce liniște. Uneori chiar și pe ambele.
Nu pot rămâne indiferentă la descrierea arborelui gigantic. E atât de frumos descris că aș fi înclinată s-o iau drept ironie la adresa femininului. Dar revin la dreptul democratic de mai sus și aleg să văd descrierea aceasta drept una francă și nepărtinitoare. Cât despre armata pardonarzilor’, înclin să cred că este mai răspândită decât ne așteptăm.