Pages

Friday, 20 May 2016

‘Scaunul de pânză al actorului’ – Mircea Diaconu


Atunci când am citit ‘La noi, când vine iarna’, am realizat că Mircea Diaconu nu e doar un actor desăvârșit, dar și un povestitor grozav. De aceea, atunci când am zărit cartea ‘Scaunul de pânză al actorului’ pe un raft al unei librării, n-am stat pe gânduri dacă să o cumpăr sau nu. Am citit-o dintr-o răsuflare, cu părere de rău că mă apropiam rapid de sfârșit. Și, de fapt, asta descrie cel mai corect dacă o carte e sau nu o reușită. Nu cuvintele pompoase, laudele măiestriei scrisului. Nu. Doar acea trăire intensă și curiozitatea de a continua cititul, alături de o părere de rău crescândă că te apropii de final.
Să ai curajul să nu te iei prea în serios după ani de experiență și succese răsunătoare… ei bine, asta este pentru mine definiția modestiei. Domnul Mircea Diaconu scrie cu o modestie extraordinară despre începuturile sale. Ba și mai mult, din această modestie reiese dragostea nemăsurată pentru meseria sa. Autoironia și cinismul apar și ele în carte, fiind pentru mine cele mai gustoase ingrediente din câte există în scriere. Împărtășesc aceeași fascinație pentru toamnă – pentru mine, anotimpul acesta a marcat mai mereu începuturi – pe care autorul o slăvește în câteva din paginile sale.

Scaunul de pânză al actorului’ nu este o carte despre teatru și film. Este o săgeată-actor dispusă să facă toate sacrificiile necesare să ajungă la punctul către care a fost trimisă. Este, dacă vreți, o lecție ‘în joacă’ despre ce înseamnă să fii motivat și să iubești (meseria, publicul, viața personală, colegii, lucrurile ce te înconjoară și în care îți regăsești puterea, adversarii, criticii, textul de memorat, ba chiar și pozele care ți se fac pentru promovare).

No comments:

Post a Comment