Pages

Sunday, 13 December 2015

Oameni de bună credință, de Vlad Mușatescu


“…
Octav era acasă, văpsit bine, cu sticla și mașina de călcat lângă dânsul. Își pârlise pantalonii reiați, și-acum plângea cu lacrimi cât bobul de fasole.
Doru, băiat isteț, a examinat nădragii si, privind la mine, a declarat:
- N-au nimic vizibil! Miros ei a păr de oaie, dar nu contează. Haide, nea Octave, că ne-așteaptă lumea...
- Dodorurulețule, nu mămă prea țân pipicioarelele... De emomoție!
- Ba de vinișor!
Și, solicitându-mă să-l ajut, l-a vârât în nădragi pe Octav, eu i-am legat cravata la gât, l-am îmbrăcat și-n redingotă, după care, luându-l pe sus, l-am cărat direct în “Aero”-ul lui Doru. Pe drum, mai revenindu-și din starea de melancolie alcoolică, Octav ne-a anunțat:
- Mi-am uitat bretelele, ce-o să mă fac dacă-mi cad ițarii?
- Ai să-i ții cu-o mână, și gata! l-a repezit Doru.
Și-n această privință a avut dreptate. Căci, lângă Onglița, cât a durat slujba recitată de părintele fonf de la Antim, Octav a stat tot timpul cu mâna strecurată sub redingotă, de parcă ar fi fost Napoleon Bonaparte. Mamamoașa radiind de fericire, privea oarecum intrigată la finu-său, neînțelegând de ce se ține atât de măreț.
Eu și cu Doru, cavalerii de onoare, stăteam proțăpiți cu lumânările în mâini, de-ai fi zis că suntem paji la curtea domnească. Fiind însă cu ochii pe nea Octav, așteptând momentul culminant, când îl vor părăsi pantalonii, n-am mai băgat de seamă că toată ceara lumânării îmi picura pe poalele hainei și pe nădragi.
Când s-a procedat la montarea pe degete a verighetelor, Octav a uitat de brăcinar. Și, sărutându-se cu maică-mea la comanda fermă emisă de Mamamoașa, am asistat, cred că mai întâi eu, care știam ce avea să se întâmple, la coborârea lentă dar certă a pantalonilor reiați. Nici nea Octav n-a realizat corespunzător ceea ce se petrecea, deoarece când s-a terminat tot circul și-a purces în direcția lui tanti Mili, să-i pupe mâna recunoscător, s-a împiedicat îm nădragii căzuți și, numai în izmenele de flanelă, din fericire lungi până la glezne, s-a prăvălit la picioarele nașei, dând cu nasul în dușumea. Deși mai poseda ceva alcool în celule, în ultima clipă s-a orientat suficient de agil, agățându-se cu amândouă mâinile de poalele rochiei de catifea roșie purtată de Mamamoașa. Care, într-o clipită, s-a pomenit fără partea din spate a țoalei de lux, prima care cedase din cusături. Pârâind notabil. Numai auzind cum se rupe ața utilizată la încheierea rochiei a avut Mamamoașa posibilitatea să-și deie seama de dezastru. Și-a strigat la Moișeanu:
- Titi, treci numaidecât în ariergardă!
Retragerea nașei s-a efectuat în condiții de paradă. Titi, lipit de spatele dânsei, a condus-o până-n dormitor. Unde s-a procedat la schimbarea straielor. În timpul pașilor efectuați în marșarier, și-ncă la dublă comandă, m-a chemat după ea:
- Măi copile, vină și tu, că ești plin de ceară, de sus și până jos!
- Mamămoașă, zău că nu m-am atins de fagurii din cămară! am asigurat-o eu cu mâna pe inimă, de mi-a rămas palma lipită de piepții hainei.
- Blegule, e vorba de ceara de la lumânare!
..     .................... ”

No comments:

Post a Comment