Pages

Tuesday, 24 November 2015

Despre Petre

Îl știu pe Petre de foarte mult timp. Mai exact, de când aveam 7 ani. Cunoscusem eu de-ai lui până atunci, însă întâlnirea cu el a fost specială. Pahar, portocală, penar, peniță, pișcot, portmoneu, pisică și alții îmi fuseseră prezentați, în prealabil, prin intermediul sunetelor. Venise, însă, momentul să ne întâlnim față în față. Mai exact, eu aplecată asupra foii, iar Petre înscris acolo. Până să pronunț corect, am tot repetat “Pietre”. Dar am reușit. Iar de atunci prenumele Petre mă duce mereu cu gândul la o vale pietroasă a unui râu. 

No comments:

Post a Comment