Pages

Monday, 26 October 2015

Ranița

Ca orice copil, am trecut și eu prin perioada aceea în care crezi că penarul, stiloul sau chiar pantofii din picioare arată cine ești tu cu adevărat, iar ce gândești și cum gândești nu fac nicio diferență. Îmi pare o etapă inevitabilă. Ce nu înțeleg eu, însă, e faptul că mai sunt încă adulți care se regăsesc într-o astfel de etapă. Ei bine, dar mă îndepărtez de subiect.
Zilele trecute am văzut o raniță de tip camuflaj și mi-am amintit de ranița mea din școala generală. Era de un verde brotacel, iar mânerele și bretelele erau de un roșu corai. O minunăție! Eram foarte mândră de el. Colegii mai purtau încă ghiozdane sau trecuseră la mape, dar eu mă camuflam. Mă rog, atât cât de poți camufla purtând culoarea roșie. 

No comments:

Post a Comment