Pages

Monday, 26 October 2015

Ranița

Ca orice copil, am trecut și eu prin perioada aceea în care crezi că penarul, stiloul sau chiar pantofii din picioare arată cine ești tu cu adevărat, iar ce gândești și cum gândești nu fac nicio diferență. Îmi pare o etapă inevitabilă. Ce nu înțeleg eu, însă, e faptul că mai sunt încă adulți care se regăsesc într-o astfel de etapă. Ei bine, dar mă îndepărtez de subiect.
Zilele trecute am văzut o raniță de tip camuflaj și mi-am amintit de ranița mea din școala generală. Era de un verde brotacel, iar mânerele și bretelele erau de un roșu corai. O minunăție! Eram foarte mândră de el. Colegii mai purtau încă ghiozdane sau trecuseră la mape, dar eu mă camuflam. Mă rog, atât cât de poți camufla purtând culoarea roșie. 

Thursday, 22 October 2015

"Tați și fii" de Ivan Sergheievici Turghenev


Anumite lucruri nu se vor putea schimba niciodată, iar printre acestea se numără și eterna disensiune dintre generații. Ea apare foarte frumos dezgolită în romanul "Tați și fii", însă ce mi se pare impresionant este faptul că Turghenev alege s-o pună în antiteză cu ea însăși. Căci precum există vârstnici care nu sunt de acord cu ideile tinerei generații, așa există și vârstnici care slăvesc avântul noii generații. Ambele situații s-au întâlnit și se vor mai întâlni până la capăt.
Interpretez subiectiv ultima imagine a romanului drept o victorie plăpândă a celei de-a doua. Însă indiferent de aparentul câștigător, ironia sorții ne domină pe toți.

Fragment din roman:
"...
- Dar gândește-te la felul în care a fost educat? obiectă Arkady. Gândește-te la perioada în care și-a trăit viața!
- La cum a fost educat?! replică Bazarov. Ei bine, omul trebuie să se educe singur, așa cum a trebuit să fac și eu. Iar în ceea ce privește perioada în care a trăit, de ce eu sau oricine altcineva să se simtă dependent de perioade? Ar trebui, mai bine, să facem în așa fel încât perioadele să depindă de noi.
..."

Tuesday, 20 October 2015

Zâmbiți, vă rog!

Ilustrație de Cristi Vecerdea-Criv


(" Să rîdem 'de voie' " - Editura Militară, 1990)

Friday, 16 October 2015

"Cazul doamnei Predescu" - Petre Bellu

Înainte să încep să scriu ceva despre această carte cutremurătoare, aș dori să scutur nițel indignarea care m-a cuprins. Am cumpărat cartea dintr-un anticariat. La început, drept să spun, aveam dubii dacă să o iau sau nu, coperta ducându-mă cu gândul la o carte de genul celor scrise de Sandra Brown. Dar am luat-o. Și am citit-o. Până la sfârșitul cărții, m-am gândit că trebuie să fie o femeie cea care a scris-o, dându-și un pseudonim bărbătesc. N-ar fi fost singura. Apoi am deschis o pagină google, și am aflat că acest bărbat a existat în realitate. Doar câteva site-uri de anticariate mi-au apărut cu titlul în română al celui mai controversat roman al său, “Apărarea are cuvântul”. În rest, nicio informație. Două site-uri în limba spaniolă  îi ridică elogii, în schimb, lui Petre Bellu. Îi descriu pe scurt viața și îi laudă operele. Ba chiar sunt și câteva comentarii ale unor vorbitori de limbă spaniolă care așează romanul printre cele mai frumoase “bijuterii ale literaturii realiste”. Iar noi, românii? Ei bine, în română mai nimic, spre deloc. Site-ul Scribd pare să pună la dispoziție romanul “Apărarea are cuvântul”.
Petre Bellu (1896-1952) s-a născut la Roșiorii de Vede, într-o familie săracă, iar copilăria și-a trăit-o la București. Primul lui roman, publicat la editura Ig. Hertz, “Apărarea are cuvântul” (1934) îi aduce faima, dar și ura scriitorilor vremii. În prefața “Cazul doamnei Predescu” (1935), Bellu îi mulțumește lui Panait Istrati pentru sprijinul său, dar și editurii la care a apărut primul său roman, editură care a avut de suferit de pe urma publicării acestuia.
“Cazul doamnei Predescu” are drept miez prejudecățile și rolurile sociale. Acelea impuse de alții, dar și de către noi. Bellu reușește o minuțioasă descriere a sufletului femeiesc, dar și a celui bărbătesc. Așteptările părților și poziția fiecăruia față de cerințele societății.
Romanul “Cazul doamnei Predescu” a fost reeditat în anul 1991 de editura Marius, o editură care nu mai există. Însă dacă n-ar fi fost pentru efortul acestei edituri, eu n-aș fi avut deosebita plăcere să descopăr aceste pagini extraordinare, și m-aș fi găsit și mai rușinată să aflu că, undeva în Santiago de Chile, se vorbește de un mare scriitor român de care eu n-am auzit niciodată.

Fragment din “Cazul doamnei Predescu”:

"Nu vreau să știu de lume! Dacă lumea mă condamnă, să fie sănătoasă!... Vreau să fac toate, împotriva lumii. Mai mult: vreau să mă răzbun pe lume. Ce vrea lumea de la mine? Vrea să-mi smulg inima din piept și să i-o dau, o satisfacție pentru aprobările și dezaprobările ei?... Nu fac așa ceva! Cer oamenilor să mă lase-n pace, să nu-mi dea sfaturi. Nu am nevoie. Am în inimă și-n mintea mea o lume mai complexă și mai sinceră, cu care eu mă sfătuiesc la orice nevoie."

Friday, 9 October 2015

Norman Manea – “Octombrie, ora opt”


În general, oamenilor le place să creadă că drumurile se parcurg doar mergând înainte. Schimbi peisaje, capeți experiență, curaj etc. Ce sens are să mai privești înapoi?! Cu atât mai mult, ce sens are să te întorci înapoi?! Fie chiar și numai în timp.

Uite că are. Și sensul se îngroașă cu atât mai mult cu cât avansezi, citind, de la o povestire la alta. “Octombrie, ora opt”, ca și “Recviem pentru nebuni și bestii” a lui Augustin Buzura, reprezintă pentru mine dușuri reci pentru conștiință. Oricine se teme că are să răcească în urma lor, să nu o facă! La căldură fiind, riscul e neutralizat.

Wednesday, 7 October 2015

Starea vremii

Afară-i vreme mohorâtă. E mohorât și plouă. Plouă și e ceață. Ceața asta îmi amintește de Kogălniceanu. Nu omul politic. Ci satul bunicilor mei. Bunicii mei stând pe prispa din curte. În curte, Azor lătrând. Lătrând și dând din coadă. La coadă stăm noi pentru a ne îmbrățișa și împărtăși bucuria revederii. Revederi rare și plăpânde ca un fum. Iese fum pe hornurile caselor, miroase a struguri negri zdrobiți, iar vârfurile degetelor, îmbibate de must, mi-au înghețat. Le frec de podul palmei, iar ele dansează lipindu-se și desprinzându-se, ca apoi să se lipească din nou. Din nou!

Monday, 5 October 2015

Tomnatic

Năsucul umed al unui hârciog
Vestește clar venirea toamnei.
E frig și am să prind zălog
De mâine am să-i cânt lucernei.
Plină de flori albastre, ea nu știe
Că noi, ceilalți, rodim pe rând și aiurea.
Visăm, și nu plătim simbrie
Și ne-mbăiem doar lunea.