Am intrat ieri intr-o librarie. Mirosea frumos a hartie si ceai. Pe rafturi erau insirate mii de carti. Iar cu un pas inaintea acestora, cartile care se vand cel mai bine. Am citit titlurile, am rasfoit cateva carti, iar apoi am rugat vanzatoarea sa-mi arate locul in care sunt volumele de poezii. La etaj. Intr-un singur raft, inghesuite, stateau cateva volume de poezii.
E trist ca pana si rimele albe nu-si mai gasesc locul pe langa noi! Mi-amintesc de vremuri apuse, cand sa inveti sa reciti o poezie era un adevarat act artistic.
La steaua care-a rasarit/ E-o cale-atat de lunga, / Ca mii de ani i-au trebuit/ Luminii sa ne-ajunga.
Rataceam precum un nor singuratic/ Ce pluteste deasupra vailor si dealurilor inalte,/ Si deodata o multime am zarit/ O oaste de margarete aurite.
Grait-a corbul: Nu se va mai repeta niciodata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu