Pages

Sunday, 5 October 2014

Nimeni nu mai citeste poezie

Am intrat ieri intr-o librarie. Mirosea frumos a hartie si ceai. Pe rafturi erau insirate mii de carti. Iar cu un pas inaintea acestora, cartile care se vand cel mai bine. Am citit titlurile, am rasfoit cateva carti, iar apoi am rugat vanzatoarea sa-mi arate locul in care sunt volumele de poezii. La etaj. Intr-un singur raft, inghesuite, stateau cateva volume de poezii.
E trist ca pana si rimele albe nu-si mai gasesc locul pe langa noi! Mi-amintesc de vremuri apuse, cand sa inveti sa reciti o poezie era un adevarat act artistic.

La steaua care-a rasarit/ E-o cale-atat de lunga, / Ca mii de ani i-au trebuit/ Luminii sa ne-ajunga.

Rataceam precum un nor singuratic/ Ce pluteste deasupra vailor si dealurilor inalte,/ Si deodata o multime am zarit/ O oaste de margarete aurite.

Grait-a corbul: Nu se va mai repeta niciodata!

Friday, 3 October 2014

El avea o bicicleta. Ea avea 7 ani.

Celelalte detalii sunt pur si simplu irelevante. Un mijloc de transport s-a dovedit intotdeauna util.
Ea. Ei bine, ea avea 7 ani. Cei mai importanti. Pentru ca erau 'de acasa'. Te intampina mereu cu un zambet si pronunta duios 'mersi' si 'te rog frumos'. Oh, si cat de rar se mai spune acum 'te rog frumos'!
In consecinta, amandoi erau avuti. El stia sa pedaleze si nu cazuse nici macar o data de pe bicicleta. Asta, bineinteles, de cand invatase sa mearga cu bicicleta de pe la 4 ani.
Anii, in schimb, constituiau bogatia ei. Ii traise intens si cu folos. Stia sa recite poezii, sa faca funde sireturilor si, mai ales, invatase sa se abtina din a mai scoate limba.