Pages

Wednesday, 24 September 2014

Hamacul

In casa bunicilor aveam un pat. Unul special. Ii spuneam hamacul deoarece avea o gaura chiar pe la jumatatea saltelei. Pe vremea aceea nu cunosteam eu cuvantul stres, si nici nu intelegeam importanta relaxarii. Dar imi amintesc satisfactia. Imi scufundam jumatate de corp in saltea si dormeam cel mai lin somn. Uneori, seara inainte de a intra in casa la culcare, ma opream in fata casei. Respiram aerul taios al noptii si ma apropiam de florile bunicii din gradina. Erau regina noptii. De atunci mereu imi pare ca noptile de vara au un astfel de parfum. Puternic si delicat, in acelasi timp. Priveam apoi catre cer si mi se parea ca la bunici cerul era mereu mai darnic. Nu numai ca vedeam mai multe stele, insa aveam senzatia ca pe cele cunoscute le vedeam mai de aproape. Iar luna.. Luna stralucea cu mai multa putere acolo. Nu stiu de ce, dar ma gandeam mereu ca pana si mama lui Creanga ar fi rostit aceleasi cuvinte de odinioara, dar de data asta cu privire la luna: Iesi copile cu parul balai afara, doar s-o arata luna. Si luna se arata caci stia cu cine are de-a face. Intram, apoi, in casa cu umerii umeziti de racoarea noptii. Si nu-mi doream decat sa ma bag in asternut si sa ma incalzesc. Odata instalata confortabil in hamac, visam. Sau poate ca, de fapt, continuam visul. Caci oare mirosul acela de regina noptii si imaginea clara a lunii nu faceau parte si ele dintr-un vis?!