Pages

Saturday, 31 May 2014

Fata cu portocale

Trebuie sa recunosc. Titlul acestei carti, scrisa de Jostein Gaarder, m-a convins. Nu am mai citit randuri la intamplare, precum fac ori de cate ori imi cumpar vreo carte.
Mi-am zis 'e cu portocale, n-are cum sa nu fie ceva frumos'.
Si-am purtat-o. Zic 'purtat-o' pentru ca am interpus cel putin o mie de kilometri intre libraria de unde am cumparat-o si locul in care am citit-o.
Acum inteleg mai usor fascinatia-mi pentru cerul senin de vara, pentru Venus si chiar pentru Calea Lactee.
Nu voi reda rezumatul cartii pentru ca mi s-ar parea nedrept. Nu pentru mine, ci pentru cei care vor citi cartea.
Insa voi adauga ca nu m-am mai simtit la fel de vrajita de o carte de cand cu 'Adevarul despre cazul Harry Quebert'. Am citit-o dintr-o rasuflare. M-a fascinat, m-a emotionat, dar mai ales mi-a amintit de o uitata dragoste - Centura lui Orion.
Incercand sa aflu mai multe detalii despre autor, am descoperit ca a fost facuta o ecranizare dupa "Fata cu portocale". Mai multe detalii aici.
Lucky You!

Wednesday, 28 May 2014

Viata ca o excursie

M-am tot plimbat in ultima vreme cu trenul si m-am lasat vrajita de magia acestuia. Imi scot din cand in cand nasul din vreo carte si privesc peisajul, ce trece nepasator prin fata ferestrei. Zilele astea mi-a fost imposibil sa rezist nostalgiei. De vina sunt copacii. De fapt, frunzele verzi ale copacilor. Umede de ploaie si batute de vant. Mi-am amintit de o excursie din scoala primara. Prima din excursiile scolare. Eram asa de incantata ca urma sa plec intr-o excursie! Aveam pachet. Pe vremea aceea imi parea un lucru mare, caci doar adultii aveau acest privilegiu. In fiecare seara il priveam pe tata pregatindu-si pachetul si mi se parea o mare onoare sa pot sa acced si eu la asa ceva desi nu eram inca adult.
Noaptea de dinaintea excursiei a fost precum trecerea unui tren printr-un tunel. Iti doresti sa iesi cat mai repede la lumina. Dimineata, cand am deschis ochii - dezamagire. Plouase. Am plecat grabita catre scoala, desi mama imi spusese ca excursia trebuie sa se fi anulat. In curtea scolii, colegii la fel de ingrijorati ca mine asteptau verdictul invatatoarei. Iar nemilos, acesta a venit. Excursia fusese anulata. Cu capetele plecate, am intrat in sala de clasa. Invatatoarea ne-a spus sa ne desfacem pachetele. Primul meu picnic a fost, de fapt, intr-o clasa. Bucuria plecarii mai devreme acasa n-a fost suficienta sa ne stearga dezamagirea de pe fete. Insa ce mi-a ramas drept amintire de la acel picnic este privelistea frunzelor ude de dincolo de fereastra. Nu mult dupa aceea am avut parte de un picnic in aer liber. Ba si mai mult, am fost rasplatita pentru excursia pierduta - cu mai multe excursii.

Saturday, 17 May 2014

A fi de capul tau

‘Impreuna nu inseamna sa fim la fel, ci sa aspiram spre ceva comun. Pentru ca suntem parti ale aceluiasi trup si niciunul din noi nu e de capul lui. Omul indeobste nu e de capul lui. De capul lui poate fi doar un deget ori un picior rupt.’ 

‘Crangul de cimisir’ de Mihail Ancearov 

Friday, 9 May 2014

« Kanfietu vas ? »

Se spune ca atunci cand esti copil intri mai usor in legatura cu ceilalti, fiind lipsit de prejudecati si temeri. De asemenea, se spune ca un copil poate afla mai usor ce-si doreste decat un adult. Uitandu-ma inapoi, un singur lucru a ramas neclintit – pofta mea nesatioasa de dulciuri. Dupa caderea regimului comunist, comertul a suferit niscaiva modificari. In orasul de langa Dunare, unde m-am nascut, s-a remarcat acest lucru cel mai bine. Oameni din Ucraina, venind special pentru targul de sambata, aduceau cu ei produse variate. Curiozitatea mana mai toti tulcenii catre locul de desfasurare a ‘comertului liber’ (cuvantul libertate era des folosit in acei primi ani dupa revolutie). Impreuna cu parintii mei, mergeam din cand in cand la targ. Papusi complet diferite de cele vazute in vitrinele magazinelor romanesti imi atatau interesul, dar cel mai mult imi staruia privirea asupra ambalajelor lucioase si colorate ale diverselor dulciuri. Bineinteles, am testat prima oara ciocolata ruseasca. Nu mi-a placut. Dar nu m-am descurajat. Am luat la rand caramelele si bomboanele. Iar bomboanele mi-au placut. Vazandu-ma interesata, o vanzatoare m-a invatat cum sa intreb ‘aveti dulciuri ?’ in limba rusa. Daca imi amintesc bine, suna ceva de genul ‘Kanfietu vas ?’. Odata bariera limbii ridicata, nu mai pierdeam timpul scanand produsele de pe tarabe. Mergeam de la una la alta si nu ma opream decat daca auzeam ‘Da’. Ai mei se amuzau pe seama mea, insa cele mai amuzate erau negustoresele. Aveau de-a face cu un client care stia ce-si doreste, neavand mari pretentii. Ori se stie ca asa ceva se intalneste rar. « Kanfietu vas ? »

Wednesday, 7 May 2014

Amintește-ți!

"Amintește-ți că memoria trebuie s-o lași moștenire.
Ca să nu moară odată cu tine.
Amintește-ți! Amintește-ți!"
                                        Maria Arsene