Pages

Tuesday, 31 December 2013

Ritualul de dimineata

Un bulgare gri. Cu reflexii albe. Sta strans incolacit pe o treapta. Undeva mai sus o usa se deschide. Scartaitul e familiar, si pisicul nici macar nu tresare. Doi pantofiori rosii de lac se opresc in dreptul lui. O manuta il mangaie usor pe cap. Pisicul ciuleste o ureche. Primeste cu obsinuinta lenesa alinturile de fiecare dimineata. Usor, foarte usor, deschide un ochi. Apoi pe celalalt. Capul i se ridica, incurajand astfel o mangaiere a gulerului alb ce porneste de la o ureche si se termina la cealalta. Alintul ia sfarsit. Pisicul clipeste nedumerit. Se simte prins intre lenea de dimineata, recunostinta pentru alintul de mai devreme si parerea de rau ca acesta nu a mai continuat. Intinde usor gatul: Miau!

No comments:

Post a Comment