Pages

Wednesday, 18 December 2013

Porumb de floricele

As putea spune ca mananc floricele de prorumb de cand ma stiu. Dar as minti. Mananc ciocolata de cand ma stiu.
Prima amintire a unui bol de floricele de porumb e legata de bunica. De casa primitoare cu sobe de teracota pe a caror plita bunica facea iarna floricele. Tin minte stiuletii de porumb, pusi de bunica la uscat pe una din mesele din casa. Erau aranjati, parca cu religiozitate, pe o coala mare de ziar si pare-se ca doar bunica se ingrijea de ei. Fiind si singura care tinea mortis sa planteze doua randuri de porumb de floricele in gradina ei. Zic gradina ei pentru ca undeva in spatele cuptorului de lemne din curte, bunica planta ceea ce-i placea ei mai mult : pepeni rosii si porumb de floricele. Datorita ei am aflat ca exista porumb de floricele rosu. Si tare gustoase mai erau floricele facute de ea. Punea ceaunul pe foc, adauga uleiul si doar cand acesta era incins punea boabele de porumb si adauga sare. Iar apoi, din cand in cand, amesteca cu facaletul, ridicand usor capacul.

N-as putea spune ca trece o saptamana fara sa mananc de cateva ori bune floricele. E aproape ca un tratament, ca un hap de vitamine, de care nu pot sa ma leped si nici satura. Ceea ce-mi aminteste de o poveste spusa de mama. O femeie batrana dintr-un sat trecu pe langa o casa, din care iesea miros imbietor de floricele. Ajungand acasa, batrana si-a facut o mana de floricele, pe care a trecut-o apoi prin masina de tocat. Si cu lingura, savura gustul acela, pe care odata – pe cand era mai tanara- putea sa-l savureze facand uz de proprii ei dinti.

No comments:

Post a Comment