Pages

Thursday, 26 December 2013

La Madona

In generala am fost un copil activ. Mai putin la orele de sport. Insa nu eram singura. Majoritatea colegilor mei ingheta la urletele profesoarei de sport. Avea doamna asta un tignal ca o puteai auzi cu usurinta din autobuzul ce trecea pe strada de langa sala noastra de sport. Fapt verificat chiar de mine. Iar in putinele dati cand era ocupata cu altceva, profa ne lasa in voie. A noastra. Asa ca ne bucuram de mingi, de praf si mai ales de cazaturi. Insa cel mai frumos moment era fuga peste strada. La Madona. Nu cantareata. Magazinul alimentar. Aici se lafaiau nestingherite diverse bunatati, iar noi le faceam onoarea de a le scoate la lumina. Imi amintesc si acum tuburile de Bonibon si gumele cu surprize. Si cum urcam si coboram pe scarile acelea, cu atata bucurie, iar fericirea era la un fasait distanta.

Am trecut de curand pe langa vechea mea scoala. Niciun tipat. Ce-i drept, vacanta mare-i de vina. Insa Madona a ramas de neclintit. Eram sigura ca aveam sa gasesc poate o parcare in locul magazinului. Dar nu. Unele lucruri dainuie si peste vieti de scolar si ajung pana acolo incat se intersecteaza cu cele ale unor oameni mari. Oameni ce mai ieri tarau sacose mai mari decat ei, cu schimburi pentru ora de sport. Oameni ce tipau: s-a sunaaat !

No comments:

Post a Comment