Pages

Tuesday, 15 May 2018

Caut job. Uimiți-mă!


Nu știu alții cum sunt, însă eu mă pot mândri cu experiențe vaste. Dintre ele, se remarcă statutul de candidat în căutarea unui loc de muncă. De la bizar, la comic și tragico-comic, experiențele mele mă scot din anonimat ori de câte ori subiectul este tratat în jurul meu.
Fiind om de litere, căutările mele au avut în centru posturi precum profesor, traducător, copywriter sau content writer. Atât în țară, cât și în străinătate, viața mi-a asigurat material didactic.
Profesor
Când locuiești într-o țară a cărei limbă n-o vorbești, dar engleza e la căutare și tu ești în posesia a oareșce cunoștințe, profiți de ocazie și-ți iei avânt. Zis și făcut! Cel mai amuzant e să fii prezentată drept vorbitor nativ, când tu știi că limba oficială în România este româna. Apoi, însă, când realizezi că ești prezentat cu titlul de nativ doar pentru ca școala să ceară mai mulți bani de la părinți pentru orele tale de limbă engleză, parcă nu mai e la fel de amuzant.

În ultimii ani, mi s-a conturat o certitudine cu privire la România: mutatul dintr-o regiune la alta poate echivala cu un stres survenit în urma încercării de adaptare. Sau de readaptare, după caz.
Momentul cel mai prețios în căutarea de lucru ca profesor a fost când am avut un interviu cu directoarea unei școli private. Simpla curiozitate cu privire la numele meu de familie, a dat curs mai multe întrebări cu iz personal. Când a aflat că soțul meu e cetățean francez, mi-a adresat următoarea întrebare – Și cum e să fii căsătorită cu un francez? În primele secunde, am crezut că e o glumă, că nu se aștepta un răspuns din partea mea. Dar doamna insista. Neștiind ce să-i răspund (neavând o altă căsnicie în spate, să pot face comparație), am afirmat că trebuie să fie la fel ca atunci când ești căsătorită cu un român. Doamna n-a fost mulțumită. Deloc! Și m-a corectat, căci știa dânsa mai bine, că musai trebuia să fie diferit. Sigur totul era mult mai romantic. Iar la experiența profesională nu ne-am mai întors.

Copywriter/ Content writer
Toată lumea se pregătește înaintea unui interviu. Cei mai pregătiți au fost cei de la o companie care, după ce m-au întâmpinat, m-au primit într-un birou și apoi m-au lăsat vreo 10 minute să enumăr performanțele mele profesionale de până atunci. Când eram mai în toi, m-au oprit să mă întrebe pentru ce post am venit la interviu. Le-am răspuns că venisem pentru postul pentru care fusesem sunată cu o zi înainte – cel de copywriter. A, ne pare rău!, dar noi nu mai avem de foarte multă vreme un astfel de post disponibil. M-am ridicat, am zâmbit frumos și m-am așteptat să mă întâmpine tortul la ieșire. Încă îl aștept!

Test. Cuvântul acesta și-a pierdut sensul. Pentru mine, e aproape o înjurătură. Sau un abuz. Ca mine trebuie să fie mulți care remarcă abuzul la care sunt supuși oamenii care își caută un job într-un domeniu creativ. Am scris romane întregi, cu titlu de teste. Prostul se deșteaptă. Odată și odată! Cum mi s-a întâmplat când mi s-a cerut să rezolv un test care m-ar fi costat 13 ore de muncă. Neplătită. Da, și nu eu le-am estimat. Slavă cerului că nu l-am livrat! Poate că dacă am fi mai mulți care ne-am împotrivi unei asemenea propuneri, astfel de pretenții nu ar mai exista.

Alții se joacă de-a baba oarba cu bieții candidați. Drept răspuns la CV-ul pe care îl trimiți, te potcovesc repede cu un test în care trebuie să scrii texte care să aibă între minimum 700-2000 de cuvinte. Fără nicio altă întâlnire în prealabil. Da, sigur. Nu mai avem atât de mult timp. Dar și pentru că trăim în secolul vitezei ar trebui să arătăm un minimum de respect față de timpul pe care un candidat îl alocă în cadrul unui proces de recrutare.

Există un modus operandi în recrutare? Cu toată siguranța, da. Când chemi un om pentru primul interviu, nu-l întrebi ce dorește de la postul respectiv, nu îi descrii ce îți dorești de la un potențial angajat, ci doar îl arunci pe candidat într-o cameră, îi pui un calculator la dispoziție și îl lași să-ți rezolve un test care durează aproximativ 4 ore, se presupune că ai făcut o minimă triere prin CV-uri. Eu am presupus greșit. Peste ceva timp, când m-au sunat să-mi spună că am luat testul (Ah, testul!!!) și că mă invită la o discuție cu potențialul șef, m-am prezentat cu speranțele cu care te duci la un al doilea interviu. Ciuciu! După 5 minute, mi-a fost comunicat faptul că interviul se oprește. Motivul? N-aveam suficientă experiență. Am întrebat atunci de ce m-au chemat. Mi s-a spus că făcusem foarte bine la test. Pesemne că nu suficient, dacă lipsa experienței m-a descalificat. Părerea mea, nu poți sări niște etape și apoi să te aștepți să fie totul perfect.

Citind atât de multe anunțuri de angajare, am învățat să recunosc după descrierea postului când angajatorul n-are chiar o idee clară despre ce-și dorește de la un posibil candidat. Mai tare, însă, te ia pe nepregătite când te duci la un interviu și ți se cere să lucrezi în ture, în timpul weekendului, iar în primele două săptămâni să te joci de-a casierul, femeia de serviciu, brutarul, portarul și să ieși bine și la inventar – deși niciuna dintre aceste provocări nu ți-au fost nici măcar în treacăt menționate în anunțul pentru care ai aplicat. Din nou, timpul înseamnă bani. Pentru ambele părți. De ce, totuși, cel al candidatului valorează mult mai puțin?! Dacă aș fi știut, nu i-aș fi deranjat cu candidatura mea și nici ei nu și-ar fi pierdut timpul cu un interviu cu mine.

Când ești condusă într-un birou cu jaluzelele trase și e atât de întuneric încât ai putea să-ți bagi degetele în ochi, nu poți decât să te gândești că intervievatorul a avut o noapte albă și nu vrea să te sperie cu cearcănele sale. Totuși, intervievatorul e o fată destul de tânără și vioaie. Te surprinde chiar să vezi că după cinci minute de când a intrat în biroul în care tu o așteptai de mai bine de douăzeci, se îndreaptă către întrerupător și aprinde lumina. Tocmai bine să ți se vadă expresia de mirare când ți se comunică faptul că pe lângă munca tipică a unui copywriter, tu trebuie să vii cu idei de ordin botanic cu privire la crearea unor suplimente alimentare care să se vândă precum pâinea caldă în îndepărtata Americă. Te bucuri nespus că mama ta a avut o bucătărie bine echipată, în care se găsea nu numai minunăția scrisă de Sanda Marin, dar și cea de Maria Treban. Ciuboțica-cucului ameliorează disconfortul respirator. O, și încă cum!!!

Friday, 4 May 2018

Cu ocazia zilei de naștere a lui Vlad Mușatescu


96 de ani de la nașterea scriitorului român care mi-a marcat adolescența și, mai târziu, scriitura. Mi-a fost dat încă un an în care se mă bucur de operele lui, de spiritul său jovial și mereu tânăr. Nu pot să îmi imaginez cum ar fi arătat dragostea mea pentru cărți, pentru oamenii spirituali și pentru aventuri dacă Vlad Mușatescu n-ar fi scris. Dar știu cum se prezintă toate acestea pentru că a scris. Ce bucurie mai mare?! Și astfel mi-am propus să vă bucur și pe voi, păstrându-i memoria vie.
Vlad Mușatescu dăinuie!

“     - Geaba te chinui, coane! Nici să tragi cu tunu, că tot nu-l trezești pe domnu profesor... Parcă eu nu paț la fel!
-   Cum adică, și matale ești rău la pileală?, mă interesez supărat.
-    Eu? De când am trecut la pocăiți, nu mai pun strop de băutură în gură. Ziceam de dom profesor. Că-l cunosc mai de multișor. Așa paț cu dânsu. Mi-adoarme în trăsură, și n-ai cum să-l aduci la viață...
-    Și nu-i știi adresa de-acasă?
-     Mai defel! Dacă nu vorbește... Cum s-o afli? Că lucrez numai de noapte. Și-l iau pe dom’ profesor numai cherchelit, că și dânsu’ le bea tot noaptea. Altminteri, e-om tare de treabă. Îl duc la mine-acasă, îl culc laolaltă cu nevastă-mea în pat, iar eu mă vâr între ei, să nu iasă vreo dandana, și-a doua zi îmi plătește la țanc. Chiar și cursele pe care nu le-am mai făcut... Că-i om corect.
(fragment din „Aventuri aproximative”)

Thursday, 5 April 2018

Ordinul Divin, 2017

(sursă foto: IMDB)

Cu un scenariu curajos și provocator, filmul "Ordinul Divin" e mult mai mult decât o simplă prezentare a luptei feministe pentru drepturile în societate ale femeilor.

De obicei, oamenii se simt rușinați să vorbească despre feminism - și asta din cauza faptului că în capul lor s-a conturat ideea că feministele sunt niște femei agresive care urăsc bărbații. Alții mă pun la colț când deschid subiectul, atrăgându-mi atenția că acum femeile au acces la orice și situația s-a schimbat mult, ba chiar femeile au parte de discriminare pozitivă (vezi luna femeii, cu mărțișorul și florile aferente).
E drept, lucrurile s-au mai schimbat. Însă prejudecățile încă mai dăinuie. Recunosc că m-am gândit cu teamă, câteva zile la rând după ce am urmărit acest film, la faptul că într-un anume canton din Elveția de abia în 1990 femeile au avut dreptul la vot. 1990 a fost ieri. Normal că prejudecățile dăinuie.

Să vă dau un exemplu din 2018?! Am recomandat unui bărbat pe Goodreads o carte scrisă de o autoare română (pe Goodreads, dacă oferi unei cărți un rating de patru sau cinci stele, ai posibilitatea de a o recomanda prietenilor tăi). Răspunsul primit a fost înfiorător. Bărbatul în cauză mi-a trimis un mesaj în care mă întreba ce anume din înfățișarea lui mi-a dat impresia că 'ar fi gay'. Dar și mai mult, domnul în cauză a considerat oportun să diminutiveze titlul cărții recomandate de mine. Vă las pe voi să trageți concluziile.
Avem nevoie de cât mai multe astfel de filme. Nu pentru că urâm bărbații, ci pentru simplul fapt că femeile nu trebuie diminutivate.

Wednesday, 28 March 2018

Brandul Emilia Muller

Cineva m-a întrebat deunăzi cum m-aș prezenta pe mine, ca brand. N-a fost ușor, dar am reușit să îmi fac o descriere succintă. Iacătă:

Cu un zâmbet care pare să-i locuiască mereu buzele, Emilia Muller debordează de creativitate, muzicalitate, râset, dorință întru reciclare și prietenie. Deși e un om organizat, Emilia Muller nu umblă doar cu liste de to-do după ea. Uneori notează versuri, idei de articole, de cărți și chiar de croitorit haine. 
Citește cu aviditate și e capabilă să facă și recomandări de lectură. Când nu scrie, Emilia Muller vede filme. Multe filme, și multora dintre ele le scrie recenzii pe unuldintre cele patru bloguri pe care le gestionează. 
Emilia Muller râde. Cu forță și fiind conștientă că e unul dintre cele mai eficiente sporturi pentru mușchii feței. Și aici ajungem la muzicalitate. Emilia Muller cântă. Frumos, după spusele ei. Alții mai au, însă, ezitări. 
Prieteni?! Pe unde nu are Emilia Muller prieteni?! Cunoaște prea bine valoarea prieteniei și știe că nimic nu se face decât cu oameni, prin oameni și pentru oameni. 
Emilia Muller e pasionată de reciclare. A orice. S-a ocupat mai mult de reciclatul hainelor vechi (ale ei, ale prietenilor sau familiei), pe care le peticește sau le dă o nouă utilizare. Cea mai încântătoare lucrare reciclată (care n-a fost un obiect vestimentar) o constituie un cântar rotund de lemn. Când s-a defectat, Emilia Muller n-a avut inimă să-l arunce la coș. L-a oprit, l-a pictat și apoi i l-a dăruit unui prieten drag, să-i înveselească sufrageria. 
Emilia Muller scrie. Și publică. A ajuns la patru cărți și jumătate. O nuvelăO poveste pentru copii, pe care a și ilustrat-o (a, da, îi place și să deseneze). O colecție de scurte povestiriEdiția bilingvă a colecției de scurte povestiri – în limba română și engleză - (de aici și povestea cu jumătatea de carte). Și romanul. Primul ei roman, care poartă un nume pitoresc – “Cusătoresele”
Iar dacă ar fi să-și aleagă o melodie, brandul Emilia Muller ar suna așa:


Thursday, 22 March 2018

Zully Mustafa - Al treilea călător


Am citit romanul "Al treilea călător" scris de Zully Mustafa cu o încentineală impusă. Mi-am dorit să nu se termine prea repede și nici să ratez momente, trecând cu repeziciune. Au fost multe dăți în care am închis romanul și am rămas cu privirea pierdută. Cred că la fel pățește oricare cititor care descoperă că acea carte pe care o citește e scrisă pre limba sa. 

“Aceste mereu împungeri de la spate să dai ce ai mai bun din tine, cât mai repede, cât mai la timp, zoreala asta tembelă, ucigașă de spirite, de căutare a cuvintelor potrivite, când eu îmi doream doar tihna scrisului. Și să am destui bani să-mi cumpăr fuste colorate cu care să văd lumea sau floricele de porumb.” 
(fragment din "Al treilea călător")

În anul în care am citit prima dată romanul "Strugurii s-au copt în lipsa ei" eram în căutare de un Camino de Santiago, doar că nu știam că el există. Odată ce am terminat de citit romanul, experiența mă transformase atât de mult încât m-am mirat și eu de cât de simplu îmi fusese să privesc apoi lucrurile dintr-o altă perspectivă. De fapt, nu simțeam nevoia unui pelerinaj, dilema mea consta în faptul că aveam prea multe răspunsuri la întrebări pe care nu aveam curajul să mi le adresez.
Peste ani, aceeași experiență am avut-o cu romanul "Al treilea călător", iar de data aceasta acțiunea se defășura, în mare parte, pe Camino. O revelație, două, trei... Cine le mai știe numărul?! Ideea e că am cuplat întrebările de răspunsurile deja știute și astfel am închis cercul. Ce poate fi mai liniștitor decât asta?! Pesemne că cititul cărților lui Zully echivalează în spiritul meu cu efectuarea unui pelerinaj. 
Și pentru că nu-mi place să dezvălui prea mult din misterele lumii unei cărți, vă voi menționa punctele în care m-am regăsit - pofta de a merge în lume cu o prietenă, râsetele nesfârșite ce nu-și găsesc explicații în capul celor din jur, jocuri de putere, minciuna, gustul amar al dezamăgirii, ascendenții din zodiac, frustrarea muncii de traducător cu toate neplățile din partea beneficiarului, oameni sumbri ce n-au nimic de-a face cu un domeniu menit să aducă lumină și inspirație, oameni frustrați și colțoși, pregătiți să te sfâșie imediat ce întorci spatele, străini care te dau cu picioarele în sus prin actele lor de bunăvoință și omenie, umbra cuiva drag care a plecat de mult.
Vă recomand să citiți romanul "Al treilea călător" de Zully Mustafa nu pentru că am avut eu o experiență frumoasă, ci pentru că sunt sigură că și voi veți avea una la fel de frumoasă.

Thursday, 15 March 2018

Roxana Cazaciuc - Ghicitori pentru Lulu


Citind ghicitorile Roxanei, nu numai că dai în mintea copiilor, dar rămâi acolo suspendat, fermecat de natura poznașă prezentată. Toate cuvintele îmbie la vacanță și, inevitabil, mă regăsesc simțindu-mă în curtea bunicilor. Lucru deloc facil de făcut, însă Roxana are darul de a face vrăji din condei. Iar soarele pare să fie unul din secretele ei. Altfel, cum aș putea explica de ce îmi place așa de mult această ghicitoare?!



Tuesday, 13 March 2018

Orașul în literatura Emiliei Muller

De curând a avut loc festivalul "Orașul și literatura" și, asistând într-o seară la discuțiile despre influența orașului asupra literaturii, am reflectat apoi asupra cărților mele. M-am născut și am crescut la oraș și, foarte rar, am vizitat satul. E drept, satul are un anume farmec, și asta și pentru că aveam mai multă libertate decât la oraș, bunicii erau mai îngăduitori și dornici să ne facă toate poftele, aveam fructe la discreție - pe care le puteam culege ușor și cu mâna - și aveam un câine, care era al meu pe întreaga durată a șederii. Și totuși, n-aș da nicicând orașul pe sat. Din multe considerente, printre care enumăr și vorba cântecului "dați-mi cinematograf".
Am căutat orașul prin literatura mea și iată ce am găsit.